Background

Despre #Selfie....un soi de studiu/ cercetare


Despre Selfie se știu multe, s-au auzit multe și s-au văzut și mai multe. O tratare acestui subiect a fost efectuată de echipa lui Lev Manovich prin selfiecity.net. Inspirat de acest proiect curios, mi-am spus că tema merită o atenție deosebită, mai ales că avem de-a face cu un obiect viral, contagios excesiv. Ei bine, ar fi o extensie bună a cercetărilor mele din timpul doctoratului. Ca atare, am dat startul unui fel de studiu/ cercetare care va include: texte, analize, recenzii și o secțiune specială: chestionarea unui număr de specialiști din varii domenii în legătură cu ce semnifică Selfie-ul!
Procedura chestionării este preluată de la Centrul de Cecetări Pew : invitații trimise unor specialiști din domenii variate pentru receptarea feedback-ului. Singura întrebare pusă a fost: Ce semnifică Selfie?
Au sosit deja primele feedback-uri, sunt încântat de ele. Academicieni, profesori universitari, jurnaliști, fotografi mi-au trimis deja răspunsurile lor, iar o altă bună parte urmează să-mi trimită...sper :)

Voi extinde ceea ce au făcut cei de la Pew Center printr-o secțiune dedicată vouă, celor care citiți aceste rânduri, care navigați pe rețele sau vă captați expresia facială într-un selfie...

Ca atare, Ce semnifică pentru voi SELFIE?

Răspunsurile pot fi trimise printr-un comentariu la acest post, pe Facebook, Twitter sau la adresa: metarockam@gmail.com.
Site-ul care găzduiește o bună parte din cercetări este VV/ #hybridmedia

 Rezultatul va fi publicat în forma integrală (editură, pe platforme culturale sau platforme ebook-uri) în maxim două săptămâni, sper.

Categories: Share

Leave a Reply