Îmi place Sir Ken Robinson, nu doar pentru prestațiile sale oratorice sau pentru faptul că reușește să țină în priză un public prin tot soiul de tehnici fermecătoare, ci și pentru ideile sale. El este un educaționalist, prefer o traducere așa în detrimentul mult mai rudimentarei pedagog teoretician. Ei bine, tipul spune că învățământul pentru mase din majoritatea țărilor nu face altceva decât să uniformizeze, să suprime copilului dezvoltarea individuală și, deci, să pună între paranteze ceea ce ar trebui să conteze, probabil, cel mai mult: creativitatea. Suntem ființe complet distincte, cu nevoie speciale fiecare dintre noi, spune Robinson, ca atare, am avea nevoie de atenții speciale. Dar acesta este doar unul dintre palierele discuției, căci celălalt este dat de conformism și uniformizare. 

Vă mărturisesc faptul că nu mi-am pus o astfel de problemă până când nu am avut copil, acum mă gândesc zilnic la ea. Atunci când optezi, deși nu este în mod necesar o alegere în România, să-ți duci copilul în prima instituție, faci ceea ce se cheamă corect o instituționalizare a sa. Varianta homeschoolingului nu este atestată în România, deci trebuie să-ți instituționalizezi copilul. Și e perfect adevărat, căci acolo funcționează teribil de bine cele două elemente criticate de Robinson: uniformizare și suprimarea creativității copilului. De ce spun asta? Păi, în primul rând se practică sistemul - toată lume trebuie să facă la fel, să fie la fel, să execute la fel anumite comenzi, să gândească și să cânte la fel. Toată lumea, de la copilul priceput până la cel mai puțin priceput. Primele spații cu care intră copilul în contact sunt instrumente de control, de luare în stăpânire, nicidecum de aplecare asupra nevoilor individuale ale copilului, de observare a lui într-un anumit cadru. Ca să cunoști ce nevoi are un copil, trebuie să-l observi în anumite medii, în multe medii. Ca să-l controlezi, e suficient să-l introduci într-o gașcă de 20 și să-i spui să facă ce fac toți ceilalți. Faptul că el plânge constant nu înseamnă că nu-l controlezi, ci că așa se adaptează el. În al doilea rând, creativitatea copilului este suprimată de faptul că el trebuie să se acomodeze la un sistem atipic lui, mai ales dacă el este o fire liberă, autonomă, căreia îi place să descopere singur. Iată cum vine aceasta în conflict cu tocmai instrumentul controlului: plăcerea descoperitului cu aceea a controlului. Aici este vorba despre răpirea unei șanse, unei posibilități de dezvoltare, căci copilul învățat cu plăcerea descoperitului și curiozitate este pus alături de cel care încă nu se află pe calea tainelor cunoașterii, căruia i să dă mură în gură, cum popular se spune. Să nu mă nțelegeți greșit, cum că aș opt pentru în învățământ elitist, ci doar scot în evidență via Robinson uriașele lacune ale unui învățământ la primele sale forme, unele extrem de importante.

Deci, dacă aș opta pentru homeschooling? Da, cu siguranță da, cel puțin până la o anumită vârstă. Dacă aș fi locuit în țări precum Finlanda, Singapore sau Japonia, atunci aș fi privit mult mai relaxat înspre învățământ, cu siguranța că el este unul dintre cele mai bune sisteme din lume, că atenția este canalizată pe copil, nu pe copii. Singura deficiență homeschoolingului ca model ducațional ar fi absența elementului socializare. Totuși, câștigurile ar fi fantastice la nivel general, iar această componentă poate fi îmbunătățită constant. Să vă dau și veștile proaste: în România, ca peste tot, homeschoolingul presupune să-ți și permiți să faci asta, pornind, în primul rând, de la aspectul financiar. Părintele care alege să abordeze această cale este conștient că totul se va transforma într-o uriașă investiție emoțională, intelectuală și financiară. La noi, acest ultim element înclină definitiv și irevocabil, adeasea, balanța înspre instituționalizarea copilului. Și tot ce faci este să rămâi cu întrebări în minte, întrebări de tipul: oare cum ar fi fost copilul dacă...? Mâna invizibilă din economia lui Smith nu înseamnă în educație să-ți iei mâna de pe copil și să lași sistemul să-și facă treacă, căci dacă ai în față un sistem precum cel românesc, atunci te poți trezi cu surprize.    
Am văzut recent că încep să apară din ce în ce mai des dezbaterile asupra homeschoolingului. Este o idee foarte bună, însă repet, foarte greu de pus în practică. Cercul este vicios: părinții care își pot permite așa ceva, fie nu au timpul necesar s-o facă, fie nu au fondul potrivit, adică baza necesară pentru a asigura ei înșiși educația copiilor în mediul conceput de ei înșiși. Cei care ar putea duce această sarcină la bun sfârșit, cel mai adesea, nu o pot pune în aplicare tocmai din cauza lipsei fondurilor financiare. Până atunci, încercăm să concepem adaptări și retușări.