Te rog să nu-mi mai scrii, să nu mă mai contactezi, vreau să fiu lăsat în pace. 

Cui credeți că-i vine ușor să spună chestiile astea în viața reală? Practic, ai dreptul să fii lăsat în pace, să fii dat uitării, să trăiești așa cum vrei, (ha?), dar poți face oare una ca asta? Totul devine mai comod în cyberspațiu. Aici îi poți trânti în nas ușa unui prieten fără să te afecteze sau să te intereseze prea mult reacția lui. La urma urmei, ai încă 1000 de astfel de prieteni, nu? Ești complet deresponsabilizat față de el, nu-i ai vreo grijă. Dar nu despre asta vorbesc acum, nu despre modul în care te faci uitat prin actul tău de unfriend sau de cădere în pasivitate. Acum vorbesc despre dorința ta de a fi uitat din indexare. Aici e problema. Cel care intră în flux, pare-se, nu mai poate face cale întoarsă. Asta nu a fost posibil până ce domnul González s-a decis că o căutare a numelui său pe Google în 2010 îl trimitea spre informații complet irelevante pentru starea sa de fapt, pentru prezentul său. Și cum, știți, nu prea trăim din trecut, deși o facem cu el, domnul González s-a gândit să apeleze la Autoritatea Spaniolă privind Protecția Datelor cu Caracter Personal. Ca atare, Google Spania și Google Inc. ar fi trebuit să elimine anumite link-uri care-l trimiteau pe user spre domnul cu pricina, iar ele nu mai erau relevante. Mai exact, acele link-ul duceau către un articol cu o procedură de licitație organizată prin 1998, având ca obiect un bun imobil deținut de acesta. Situația a fost clarificată și închisă, deci, de unde relevanța curentă și asocierea cu numele lui? Concret, Curtea a decis faptul că motoarele de căutare trebui să respecte prevederile unei Directive din anul 1995 care protejează procesarea datelor cu caracter personal, așa după cum informează zf.ro. Obligativitatea se menține și în cazul păstrării informațiilor pe paginile sursă, ele putând și accesate de utilizatori. 
Deci, Curtea a decis ca Google să elimine anumite informații referitoare la un individ, tocmai pe principiul respectării vieții private a unei persoane, o chestiune care pote fi superioară interesului public. Există, totuși, și o precizare: informația aceea poate fi ștearsă doar în contextul în care ea a devenit:  „inadecvata, irelevanta sau nu mai este relevanta, ori devine excesiva in relatie cu scopul pentru care a fost procesata si in lumina timpului care s-a scurs”.
Se pot ridica, totuși, o serie întreagă de probleme cu această eliminare prin apelul la dreptul de a fi uitat. 

În primul rând, componenta tehno-informațională propune o paradigmă a fluxului, a curgerilor informaționale și a indexărilor. Ceea ce se indexează rămâne acolo, în cyberspațiu, ca o dovadă a unei istorii recente a șirului de evenimente. Este similar unei informații dintr-un ziar pe print pe care-l găsești într-o arhivă. Ce faci, te duci la editor să-i spui să-l retragă din arhive tocmai pentru că informația a devenit inutilă și irelevantă? Sigur, am forțat puțin similaritățile. Arhiva reală s-a transformat în arhivă digitală, iar acum firmele își oferă serviciile pentru stocarea și procesarea de date, tocmai pentru a structura și configura arhivele. Cyberspațiul conține stive de arhive digitale, iar Google-ul este unul dintre instrumente noastre bibliotecare de a căuta informația. E drept, nu este chiar cel mai deștept, ar fi putea fi, dar semantica web este într-un progres constant.

În al doilea rând, situația obligă la apelul la o etică a informațiilor. Nu degeaba Luciano Floridi a fost cooptat de Google în comisia care va decide ce informații pot sau nu să fie uitate. La noi, prin România, etica informațiilor e rara avis sau stânește grimase pe fețele academicienilor. Revenind, balanța calității imaginii tale în cyberspațiu este înclinată de cantitatea de informații aruncată aici. De tine sau de alții despre tine. Ca atare, tot ce zboară pe aici te afectează, direct sau indirect. Marea chestiuță este că nu prea ai vreun control asupra informațiilor. Sigur, ai vrea să ai, dar nici la telefonul fără fir din realitate nu ai. Distincția este că aici te-ai prins că lucrurile nu sunt destul de clare, iar în această zăbovire prin întuneric, te trezești că ai putea avea...mai multe drepturi și libertăți decât în realitate. Și de aici pornește discuția: etica informațiilor este centrată pe percepția utilizatorilor asupra acestui spațiu. Bălăurind haotic, ți-au amintit subit că acele instorii digitale despre tine nu mai sunt relevante, cu toate că ele au circulat și prin viu grai. Încă o fac. Dar informațiile digitale pot, pe această cală, să fie transformate în flatus vocis sau să dispară pur și simplu. Prima opțiune să faci asta a devenit atacul motorului de căutare, că doar nu vei începe să ataci acum tot internetul. Ți-ai face un mare rău, corect? 

Uite la ce ai dreptul:

Google va trebui să şteargă datele personale din index-ul căutărilor pe Internet, la cererea oricărui utilizator, conform deciziei hotărâte de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în urmă cu puţin timp. Această decizie nu priveşte doar compania Google, ci orice companie care stochează date şi informaţii cu caracter personal. Cum s-a ajuns aici? Un individ spaniol a apelat la agenţia pentru protecţia datelor personale din Spania, cu cererea de a fi retrase de pe Internet informaţii referitoare la un eveniment din trecutul său şi publicate într-o revistă online.Individul în cauză era deranjat de faptul că la fiecare căutare pe Google a numelui său, primele rezultate indexate conduceau la articolul respectiv. Pentru că nu a putut obţine ştergerea sau modificarea articolului, cetăţeanul spaniol a cerut scoaterea acelor informaţii din index-ul Google, invocând dreptul de „a fi uitat”. Deşi avocaţii Google au apelat la dreptul la liberă exprimare, argumentele lor au fost invalide în faţa judecătorilor. După un proces îndelungat, Curtea de Justiţie Europeană a decis ca, la cererea oricărei persoane, informaţiile cu caracter intim care pot apărea la o simplă căutare pe Internet, să fie eliminate din indexul Google. Aplicarea acestei decizii necesită noi reguli de programare din partea specialiştilor în IT, pentru schimbările cerute.

Ce îmi spune mie paragraful de mai sus? În afară de faptul că utilizatorii nu știu cum funcționează lucrurile, că nu știu semnificația fluxului informațional, îmi mai indică dorința de control. Sigur, aceasta este bazată pe o grămadă de iluzii, însă user-ii sunt deciși să le accepte, doar-doar vor ajunge să trăiască iluzoriu experiența controlului informațional. Ca atare, grijă mare, aruncat în rețea, te contruiești, dar nu este cazul unei reflexivități a verbului aici. Altceva te contruiește, nu tu însuți.